Din ninsoare de cuvinte
Mi-am făcut o primăvară
Ca un fel de-mbrăcăminte
Pentru suflet, să nu-l doară.
Doamne, câte note-mi dai
Pe a zilei partitură
Când mă scol (și-mi fac un ceai)
Cu lăutele în gură!
Câtă pace mi se-adună
În al gândului altar
Când afară e furtună
Și cârmâz duplicitar!
Tot sărind peste băltoace
De-ndoieli și disperări
Nu știu Doamne cum se face
Că-mi răsar în cale flori.
Flori sădite de iubirea
Ta, ca cerul de albastră
Iar în haos, izbăvirea
Vine ca un crin în glastră.
Ploaia crezului din mine
O-mpletesc în șapte funii
Și mă leg cu ea de Tine
Ca un vis de raza lunii.
Cât un munte plin de aur
Vreau să-mi fie închinarea
Și precum în jug un taur
Abandonul, ascultarea.
De cu zori și până-n seară
Să prefac deșertu-n pâine
Din izvoare să-mi fac scară
Către arșița de mâine.
Șaptezeci a câte șapte
Vreau să-ți dau inima Ție
Fă-o miere, fă-o lapte
Precum mana în pustie.
O azimă și cinci pești
Fie viața mea de-acuma
Tu s-o iei și s-o-nmulțești
Cum își înmulțesc la țărm
Valurile mării spuma.